Newsflash

Rezultate căutare « spitalul din piatra neamt »


Prima istorie a Baletului Operei din Bucureşti

de Anca FLOREA - mar. 4, 2011

   Ştiam de multă vreme că balerinul Cătălin Caracaş, „născut“ şi crescut în Opera bucureşteană, moştenind pasiunea pentru dans de la tatăl său (excelent balerin, aplaudat de-a lungul deceniilor în roluri performante), apărând, la rândul său, încă de pe băncile Liceului de Coregrafie, în numeroase partituri din marele repertoriu de gen, avea o bogată arhivă pe care o completa cu migală şi dăruire, cu speranţa ca, într-o zi, să poată realiza o imagine completă (sau aproape) a istoriei şi devenirii balerinilor care, începând din 1921 – anul în care Opera a fost instituţionalizată – au conferit strălucire spectacolelor curente, ovaţionaţi deopotrivă în turnee europene memorabile. (...)

Spitalul Clinic Caritas la 120 de ani

de Prof. dr. Al. CÂMPEANU - feb. 25, 2011

   Anul acesta se împlinesc 120 de ani de la transformarea în spital a aşezământului de binefacere Caritas, dedicat îngrijirii bolnavilor indiferent de naţionalitate şi stare socială, şi 60 de ani de la transformarea acestuia într-un valoros centru universitar în care s-au format şi perfecţionat numeroase generaţii de medici şi s-a desfăşurat o bogată şi performantă activitate de cercetare ştiinţifică recunoscută în ţară şi în străinătate. „În mod normal, acest moment aniversar ar trebui să fie plin de bucurie şi de mândrie, dar situaţia actuală a Spitalului Caritas este îngrijorătoare“, afirmă chiar una din personalităţile care au dat strălucire acestei unităţi medicale cu tradiţie, dl prof. dr. Alexandru Câmpeanu, în cadrul unei ample prezentări a Spitalului Clinic Caritas, astăzi ameninţat cu desfiinţarea. (...)
 

Premieră în transplantul renal din România

de Dr. Al. TRIFAN - feb. 25, 2011

   Zilele acestea s-a efectuat la Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal din Institutul Clinic Fundeni un transplant renal între gemeni (donator–transplantat) a căror structură imunologică este identică în proporţie de sută la sută, ceea ce face ca medicamentele care împiedică respingerea grefei să nu mai fie necesare, riscul imunologic fiind zero. (...)


 
 

Modernizări din donaţii

de Dr. M. D. - feb. 18, 2011

   La 9 februarie a.c., la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie“ Bucureşti a fost redeschis etajul şapte, care găzduieşte secţia Pediatrie III, cu 53 de paturi, şi unde sunt trataţi anual peste 2.300 de copii. Saloanele au fost recompartimentate şi recondiţionate din punctul de vedere al echipamentului sanitar, al instalaţiilor, sistemelor electrice şi de încălzire. Renovarea etajelor şase (redat în folosinţă anterior) şi şapte ale spitalului a costat 500.00 de euro, sumă donată de Enel Cuore (organizaţia nonprofit al Grupului Enel), în cadrul unui proiect lansat de Fundaţia Scheherazade. În prezent, cele două etaje corespund integral standardelor europene.
 

Sistemele informatice de sănătate din România …ÎNCOTRO?

de Dr. mat. Dan D. FARCAŞ - feb. 11, 2011

    Imaginea de ansamblu, însoţită de o analiză obiectivă, a sistemelor informatice de sănătate din ţara noastră este conturată de unul din puţinii specialişti, implicaţi activ mulţi ani în acest domeniu, dl dr. mat. Dan D. Farcaş. Domnia sa oferă şi soluţiile, măsurile necesare pentru realizarea unei informatizări funcţionale, eficiente a sistemului de sănătate autohton. (...)

Spitalul Clinic Caritas „Acad. N. Cajal“ de la servicii medicale accesibile la desfiinţare?

de Dr. Aurel F. MARIN - feb. 11, 2011

    În cadrul unei conferinţe de presă recente, erau anunţate planurile Ministerului Sănătăţii, de transformare în cămine de bătrâni a 71 de unităţi sanitare cu paturi. Surprinzător, lista include şi un important spital din Bucureşti, cu istorie şi tradiţie: Spitalul Clinic Caritas „Acad. N. Cajal“. Pentru a vedea cum stau lucrurile la faţa locului, ne-am adresat dlui prof. dr. Dimitrie Nanu, care i-a acordat un interviu dlui dr. Aurel F. Marin. (...)

Europa şi produsele medicinale din plante

de Dr. Maria DRAGOTĂ - feb. 11, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Hercule râde din trecut…

de Remus ANGHEL - feb. 4, 2011

    „Mergem la băi!“. Vreme îndelungată, expresia a reprezentat o formulă, magică în felul ei, în îngrijirea sănătăţii. După cum afirma Pliniu, timp de şase secole, romanii nu aveau la dispoziţie alt medic decât băile, curele balneare perpetuate în timp.
    În rândul acestor stabilimente, Băile Herculane au beneficiat de o tradiţie de excepţie. Urmele arheologice, cu vestigii datând din anul 153 d.Ch., plasează Herculane printre cele mai vechi aşezăminte balneare din lume. A fost cea mai căutată staţiune din Dacia, consemnată documentar încă din timpul împăratului Hadrian, până târziu, în secolul IV d.Ch. Împăratul Marcus Aurelius venea special de la Roma pentru a se trata la izvoarele termale de aici. Cronicarii consemnau faptul că, în timp, un sejur la Herculane ajunsese să însemne un adevărat privilegiu, pentru care se cheltuiau bani grei. (...)
 

Din pepiniera SMSPR

de Dr. Maria DRAGOTĂ - ian. 21, 2011

   La prima ediţie a Galei Tinerilor Scriitori, eveniment iniţiat şi moderat de Dan Mircea Cipariu şi organizat la 15 ianuarie a.c. – Ziua Culturii Naţionale – de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăria sectorului 2 Bucureşti, Centrul Cultural „Mihai Eminescu“ şi Asociaţia Euro CulturArt, Iulia Militaru a primit premiul Tânărul poet al anului 2010, pentru volumul „Marea pipeadă“ (apărut la Editura Brumar, Timişoara). Totodată, ea a primit distincţia Tânărul scriitor al anului 2010, acordată de juriul format din acad. Eugen Simion şi criticii literari Daniel Cristea Enache şi Paul Cernat. (...)

M. Bulgakov – File din Arhiva KGB

de Dr. Mihail MIHAILIDE - ian. 14, 2011

   Cunoscut îndeobşte ca autor al celebrului roman „Maestrul şi Margareta“, Mihail Bulgakov a fost nu doar absolvent – magna cum laudae – al Facultăţii de Medicină din Kiev, ci şi un neobosit autor de proză memorialistică. De la pseudojurnalul „Însemnările unui tânăr medic“ până la jurnalul intim, care avea să-i fie confiscat de NKVD, restituit ulterior, în mod cu totul surprinzător, pentru a fi ars de autor, în cele din urmă recuperat (parţial) după 1990 chiar din arhiva KGB, proza memorialistică a lui Bulgakov ne dezvăluie destinul tragic al unui (medic-)scriitor de excepţie, strivit de un regim totalitar. O incursiune documentată realizată de dl dr. Mihail Mihailide, la rubrica „Jurnal de jurnale“. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

„Pentru românii din lumea întreagă“

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - ian. 7, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti din România la 20 de ani

de Prof. dr. C. D. ZELETIN - dec. 24, 2010

   În urmă cu două decenii lua fiinţă Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti din România, afiliată, din 1998, la Union Mondiale des Ecrivains Médecins. Despre trecutul Societăţii scrie dl prof. dr. C. D. Zeletin, preşedintele SMSPR. Viitorul promite, prin Cenaclul tinerilor medici scriitori. (...)
 

Un an de chirurgie robotică la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca

de Dr. Cristian Nicolae MANEA - dec. 17, 2010

   Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca aniversează un an de la inaugurarea Centrului de Chirurgie Robotică, timp în care sistemul „da Vinci Si“ a oferit multe satisfacţii profesionale şi rezultate promiţătoare pentru chirurgia minim invazivă asistată robotic. De fapt, cele mai importante rezultate ale acestui an sunt de departe avantajele pacientului, de la reintegrarea socio-profesională mult mai rapidă, la deplina siguranţă a actului operator. Bilanţul primului an este favorabil şi s-a reuşit implementarea multidisciplinară a chirurgiei robotice în diversitatea patologiei urologice, chirurgicale şi ginecologice. (...)

 

DIN ŢÂNŢAR – „SANITAR“

de Dan LĂZĂRESCU - dec. 17, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Clarificări pentru asistenţii medicali din DSP

de Izabela AGAVRILOAIE - dec. 17, 2010

   Consiliul Naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a emis o Hotărâre pentru a clarifica situaţia asistenţilor medicali angajaţi ca funcţionari publici sau personal contractual în direcţiile de sănătate publică. (...)

VIOLENŢA DIN SPITALE, O AFECŢIUNE GLOBALIZATĂ

de Dr. Raluca BULEA - dec. 17, 2010

   Răsfoind nr. 978 al săptămânalului belgian LE GENERALISTE ne atrage atenţia, înainte de partea dedicată materialelor ştiinţifice, un articol pus sub genericul Actualitate: „Când lipsa cotidiană de bună-cuviinţă invadează practica“, şi care aduce la cunoştinţa cititorilor situaţia referitoare la actele de violenţă din mediul spitalicesc înregistrate în Franţa vecină. Informaţiile sunt preluate din raportul pe anul 2009 al Observatorului naţional al violenţelor în mediul spitalicesc (ONVH), instituţie subordonată Ministerului Sănătăţii de la Paris, creată în anul 2005, cu misiunea de a coordona şi de a evalua politicile puse în practică pentru a garanta securitatea bunurilor şi a persoanelor în interiorul instituţiilor sanitare cu sarcina de a recenza actele de violenţă comise în interiorul acestora. (...)

Icoana din suflet

de Paula ROMANESCU - dec. 17, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Cifrele din sănătate, ca un duş rece

de Dr. Aurel F. MARIN - dec. 17, 2010

    De multe ori se întâmplă ca, din prea multă concentrare asupra unui detaliu sau a altuia, să pierdem din vedere imaginea de ansamblu. The big picture. Ceea ce ne-ar putea da o falsă impresie. Indubitabil, sunt aspecte demne de toată lauda în sistemul nostru de sănătate, iar săptămânalul „Viaţa medicală“ a adus în atenţia comunităţii medicale româneşti o serie din acestea, într-o lumină – credem – obiectivă. Dar cu o floare, din păcate... Cunoaşteţi urmarea. Recent publicatul raport Sănătatea dintr-o privire. Europa 2010 – document elaborat de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), în parteneriat cu Comisia Europeană, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – ne readuce la realitate. Un sistem de sănătate trebuie văzut ca un tot unitar, în care diversele aspecte particulare nu capătă semnificaţie decât prin impactul asupra întregului. Iar întregul acesta trebuie situat în context. (...)

Sporurile din rural

de Iftimie NESFÂNTU - dec. 17, 2010

    Un Proiect de Ordin privind criteriile de încadrare a cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară, postat marţi, 30 noiembrie 2010, pe site-ul www.cnas.ro a determinat Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicină Generală şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie să organizeze joi, 9 decembrie a.c. (cu doar o zi înainte de termenul limită pentru trimiterea unor amendamente şi propuneri!), o conferinţă de presă. „Noile criterii
vor anula practic sporurile medicilor din rural“, au arătat vorbitorii. Mai mult decât o simplă relatare, sub semnătura dlui Iftimie Nesfântu. (...)
 

Dislipidemia, din perspectivă pluridisciplinară

de Dr. Sorina VASILE - dec. 10, 2010

Prima ediţie a Conferinţei Naţionale a Managementului Dislipidemiilor propune abordarea interdisciplinară a dislipidemiei şi a sindromului metabolic.
   Institutul Naţional de Statistică a găzduit, la 19 şi 20 noiembrie, prima ediţie a Conferinţei Naţionale „Managementul Dislipidemiei“, organizată sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale, Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi Societăţii Române de Cardiologie. 12 universitari, specialişti în Cardiologie, Diabetologie, Medicină internă şi nutriţie au prezentat lucrări privitoare la noi abordări terapeutice şi la riscurile dislipidemiilor, dintr-o perspectivă pluridisciplinară. Conferinţa a venit la scurt timp după congresul American Heart Association de anul acesta. (...)
Mai  multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe